miercuri, 19 ianuarie 2011

Fulgerele



Fulgerele sunt gandurile noptii. Sunt ceea ce simte ea, ceea ce ar vrea sa faca dar se teme, ceea ce viseaza. Fulgerele sunt gandurile din cele mai adanci temnite ale mintii ei. Acele temnite in care ii e frica pana si ei sa patrunda. Acele locuri despre care nu se vorbeste….  Locurile la care nici macar nu se poate gandi fara sa simta un fior electric de repulsie ca ii scutura fiinta prabusita. Dar cu toate astea, fulgerele sunt visele ei. Sunt bestiile care alearga dezlantuite in adancul prapastiei. Sunt umbrele pe care le vezi bantuind in adancurile fara nume  atunci cand te apleci plin de teama peste margine si te uiti in interior. Si atunci cand aluneci, si te prabusesti in abis…. Sunt primele lucruri care iti trec prin minte. Da, ele te vor intampina acolo jos. Nu stii clar ce sunt ele, nu le-ai vazut vreodata, nu ai auzit vreodata numele lor, dar….  simti prea bine ce sunt. Si atunci cand te ridici de la pamant si te uiti devorat de groaza in intunericul din jurul tau, le simti pentru prima data….. urland in interiorul tau, devorandu-te si devenind una cu tine. Si de atunci si tu, vei bantui prin fundul prapastiei in care ai alunecat impins de urma de monstru din tine.
Fulgerele nu sunt lumina, ele sunt intunericul noptii. Sunt gandurile ei intunecate. Daca vreodata s-ar lasa consumata de ele, daca ar primi macar pentru o clipa in  mintea ei straveche posibilitatea ca aseasta lupta sa inceteze, daca ar intelege ca ea singura e in stare sa opreasca asta, atunci….. Atunci s-ar contopi de gandurile ei. Ar cobora ea insasi in temnitele cele din adanc dar de data asta, nu pentru a le zavora, ci pentru a le elibera. Si pentru a se lasa consumata de ele.