luni, 3 octombrie 2011

Frunzele


Ieri frunzele se prabusisera cu un zgomot de moloz strivit de pasi grabiti. Crapaturile din asfalt s-au deschis sa le inghita si sa le striveasca in pantecele lor prafuit si sterp. Dar nu stiau ca nu mai era vreo urma de viata in ele. Ca nu erau decat gunoaie sculptate, imitatii jalnice a ceea ce ar f trebuit sa fie. Pomul insusi incetase de multa vreme sa mai inteleaga, si se pietrificase in nemiscare. Inghetase si cazuse in el ca o cladire veche care se prabuseste si ineaca in praful ei fantomele vietii care a trecut prin ea. Un ecou strivit se prelinge printre ramurile copacilor inghetati, si pe zidurile goale din care ricosase strigandu-si dreptul la o efemera existenta. Si s-ar fi ingropat si el in frunzele moarte daca ar fi gasit vreun loc in fiinta lor. Dar viata nu pulsase vreodata in imitatiile jalnice care se ingramadeau pe strada ca o pelerina zdrentuita pe umerii unui papusar – cersetor. Viata se scursese din lumina care zacea prafuita in ungherele flamande. Invatasera de mult sa nu se mai teama de ea. Invatasera ca lumina moarta e mult mai grea decat umbra. Era mica lor descoperire. Fusese mica lor revolutie cand au inteles ca pot digera lumina o data ce a murit. Iar acum lumina vie nu mai era decat o legenta ghemuita in craniile albite ale celor vechi, peste care se asternusetra deja prea multe straturi de frunze moarte.
Dintre cioturile de oameni care se zvarcoleau in adancul strazilor reci, nu mai tasnea nici un ecou, nici un strigat, un geamat macar. Murisera si ei, inca dinainte de a se naste, biete papusi, cusute de niste papusari prea plictisiti ca se mai incerce macar sa ii faca se semene cu modelul original. Papusarii insisi se sinucisesera cu multa vreme inainte. Fiind ultimele fiinte in care viata inca mai palpaia, se bucurasera de placerea de a o strivi pentru ultima data, si de a scuipa pe amintirea ei amara.
Nu mai era umbra, nici gand si nici zbatere. Toate se amestecasera in universul mineral de dedesubt si acum zaceau mute ca un basorelief ingropat si despre care nimeni nu isi mai aminteste ce nume avea.
Si frunzele se spargeau de asfaltul rece cu un miros fals de gunoaie arse....