Sunt doar tonuri de verde, care se impletesc cu negrul intr-o structura de fluid inghetat, abia atingand bucatile verticale de intuneric crapat care le slujesc drept trup. Valul urias freamata usor, infipt in mii de tepuse intunecate si ascutite care i-au dat nastere si acum il tin suspendat in chingi de durere care il face sa tremure neputincios, ca un vierme urias.
Spinii lungi si crapati care sustin vietatea verde si muribunda sunt crescuti din moarte. Sunt izvorati din fiinta ei, si practic, nu se mai deosebesc de multa vreme de ea. Sub tremurul delicat al fiintei mute care agonizeaza se distinge totusi o pulsatie stranie. Acum s-a diminuat mult, dar inainte era aproape dureroasa. Prea multa moarte. Prea multa durere. Se acumulase incet, incet, si cand a rupt fragilul echilibru care o tinea sub control a izbucnit prin filtrele stranii ale spinilor sai dand nastere viermelui verde. Asa se intampla mereu. Preaplinul mortii rabufneste in alta forma decat cea sub care a existat pana atunci. Se rupe din fiinta initiala si ia o forma ciudata, strane, pe care nu o cunoaste inca. Pana cand intelege cata transformare si cata instabilitate e in aceasta noua forma a ei. Cat dezechilibru si cata nesiguranta. Si atunci, plictisita de efemera ei infidelitate se intoarce la perfectiunea din care se rupsese.
Sfere mici de gheata slefuita acopera trupul muribund. E transpiratia rece a mortii, primul semn ca metamorfoza se apropie de sfarsit. Sferele se preling usor de pe sutele de nuante manjite de agonia care acum se naste. Si urletul ei de durere si triumf reverbereaza in tenebrele fiintei in care a crescut si pe care acum o devoreaza entru a se putea naste.
De fapt, viata, nu e decat o masca de carnaval uzata, pe care moartea o arunca plictisita, dupa ce balul s-a incheiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu