Ningea cu ganduri moarte peste praful incremenit in fata timpului. Se cerneau incet din cerul inghetat ca o ploaie pietrificata care se naste in fiecare clipa din atmosfera saturata de durere. Nu se atingeau, nu se imbinau in aer, incetasera sa mai simta, sa mai existe. Acum tot ce mai ramasese din ele era un invelis sters si rece care se prabusea in praf. Gramezi de cadavre ale fostelor ganduri se amestecau cu fostele sentimente si fostele senzatii. In aer, nu era dans, nici cadere, nici macar teama. Ci doar moarte. Simple bucatele de viata, electrizate de emotie, erau acum doar ramasite jalnice care nu mai puteau sa aminteasca de ce fusesera odinioara. De ceea ce fusesera in clipa cand s-au nascut, in clipa cand s-au format din durere si speranta. Atunci cand inca slujeau acel demon vesnic flamand numit dorinta…. Sau cand urmareau efemerul zeu al sperantei. Toti le tradasera, toti le uitasera si acum, nici macar nu mai era cineva care sa le vada cum mor. Fara un strigat, fara macar o scanteie de furie sau durere, gandurile se stingeau tacut, ca niste scantei devorate de vand.
Ningea incet, cu oseminte cenusii care sfaramau unele de altele fara zgomot, fara geamat, poate chiar fericite ca acum…. nu mai doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu